Napoleon Bonaparte (1769 - 1821)
Napoleon Bonaparte fiind unul dintre cei mai buni conducători militari ai tuturor timpurilor, a cucerit o mare parte din teritoriul Europei şi s-a ocupat de modernizarea naţiunii si a iniţiat multe reforme ale Revoluţiei Franceze Biografie: El s-a nascut pe 15 august 1769 la Ajaccio în Corsica, botezat cu numele de Napoleon care în franceză a devenit Napoleon Bonaparte. A fost al doilea din cei opt copii ai lui Carlo (Charles) Buonaparte şi al Letiziei Ramolino Buonaparte. In familea Bonaparte nu a fost vriun soldat profisionit . Tatăl său, Carlo, a fost un avocat care a luptat pentru independenţa Corsicii, dar după ce Franţa a ocupat insula în 1768, el a servit drept judecator şi a intrat în aristocraţia franceză drept conte. Sub influenţa familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne şi a sfirsit Şcoala Militară din Paris. El a terminat şcoala în 1785, iar la 16 ani s-a alăturat artileriei ca locotenent. După ce revoluţia a început, a devenit locotenent colonel (1791) în Garda Naţională Corsicană. În 1793, Corsica declară independenţa şi Bonaparte, un patriot francez şi un republican, se alatură Franţei împreună cu familia sa. I s-a dat gradul de capitan într-o armată care se lupta cu Toulonul, o bază navala, care ajutată de flota Britanică, era in război cu Republica Franceză.
Înlocuind un general de artilerie rănit, el şi-a aşezat tunurile în aşa fel încât flota Britanică a fost învinsă şi Toulonul a cazut iar el ca recompensă a fost promovat general de brigadă la vârsta de 24 de ani. În 1795 el a salvat guvernul revoluţionar prin dispersarea insurgenţilor din Paris. In 1796 s-a însurat cu Josephine de Beauharnais, văduva unui aristocrat ghilotinat în Revoluţie şi mama a doi copii. Primele campanii În 1796, Bonaparte a fost promovat comandant al armatei franceze în Italia. S-a luptat cu patru generali austrieci succesiv, de fiecare dată, cu un număr superior de soldaţi forţând Austria şi aliaţii săi să facă pace. Tratatul de la Campo Formio a stabilit ca Franţa să păstreze cele mai multe din cuceririle sale. În nordul Italiei a fondat Republica Cisalpina (cunoscută mai târziu ca Regatul Italiei) şi şi-a întărit poziţia în Franţa, trimiţând comorii în valoare de milioane de franci, guvernului. În 1798 pentru a riposta comerţului britanic cu estul, a condus o expediţie în Egipt prin Turcia, pe care l-a şi cucerit. Cu toate acestea flota lui a fost distrusă de amiralul englez Horatio Nelson. Bonaparte a reformat guvernul şi legile egiptene, abolind sclavia şi feudalismul şi garantând drepturile de bază. Cercetătorii francezi pe care i-a adus cu el au început studiul ştiinţific al istoriei antice egiptene. În 1799 n-a reuşit să captureze Siria dar a câştigat o victorie zdrobitoare asupra Turciei la Abu Qir. Dar Franţa se afla în faţa unei noi coaliţii : Austria, Rusia şi Anglia.
Guvernarea Napoleoniană în Franţa
Bonaparte, fiind un ambiţios, s-a decis să-şi părăsească armata sa şi să se reântoarcă în Franţa animat de ideile reformatoare ale vremii. La Paris s-a alăturat conspiraţiei împotriva guvernului. În lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799, împreună cu colegii săi au preluat puterea şi au stabilit un nou regim dictatorial. În Consulatul Bonaparte el era prim-consul şi avea putere nelimitată. Constituţia a fost refăcută, în 1802 făcându-l pe Napoleon consul pe viaţă iar în 1804 făcându-l împarat. În 1800 şi-a asigurat puterea traversând Alpii şi învingându-i pe austrieci la Marenga. După aceea el a negociat o pace generală Europeană, pace ce a stabilit râul Rin ca graniţă de est a Franţei. În Franţa administraţia a fost reorganizată, sistemul de justiţie a fost simplificat şi toate şcolile au fost puse sub control centralizat. Legea Franceză a fost standardizată sub forma Codului Napoleonian care cuprindea codul civil şi încă alte şase coduri. Acestea garantau drepturile de libertate câştigate în Revoluţie, incluzând egalitatea în faţa legii şi libertatea religiei.
Războaiele de acaparare
În aprilie 1803 Britania, provocată de purtarea lui Napoleon a declarat război Franţei pe mare. Doi ani mai târziu Rusia şi Austria s-au alăturat Britaniei într-o nouă coaliţie. Napoleon a abandonat planurile de invadare a Angliei şi a întors armele împotriva coaliţiei Austro-Ruse, învingându-i în bătălia de la Austerlitz pe 2 decembrie 1805. În 1806 a preluat regatul Neapole şi l-a făcut pe fratele său mai mare Joseph rege, a transformat Republica Germană într-un regat al Olandei pentru fratele său Louis şi a stabilit Confederaţia Rinului, al cărui protector a fost chiar el. Napoleon a învins armata Prusiei la Jena si Auerstadt (1806) iar armata rusă la Friedland. La Tilist (iulie 1807), Napoleon a făcut o alianţă cu ţarul Alexandru I şi a redus mărimea Prusiei. De asemenea el a adaugat noi state imperiului : regatul Westphalia sub stăpânirea fratelui său Jerom, ducatul Warson şi altele. Între timp, a stabilit Sistemul Continental, o blocadă impusă de Franţa împotriva mărfurilor Britaniei, desemnată să distrugă ceea ce el numea naţiunea vânzătorilor . În 1807 Napoleon a anexat Portugalia. În 1808 l-a făcut pe fratele său Joseph rege al Spaniei şi i-a facut cadou cumnatului său Joachim Murat regatul Nepolelui. Sosirea lui Joseph în Spania a dat naştere unei rebeliuni cunoscută sub numele de Războiul Peninsular. Napoleon a apărut în scurt timp şi a obţinut victorii, dar după plecarea sa, lupta a continuat încă cinci ani, englezii ajutând Spania cu arme şi luptători. Războiul Peninsular a costat Franţa 300.000 de victime şi sume imense de bani, şi a contribuit la slăbirea imperiului. În 1809 Napoleon i-a învins pe austrieci din nou la Wagram, anexând provinciile Illyriane (acum parţi ale Sloveniei, Croatiei, Bosniei,Hertegovinei, Serbiei şi Muntenegrului), şi a abolit Statele Papale. De asemenea a divorţat de Josephine iar în 1810 s-a însurat cu arhiducesa de Habsburg, Marie Luise, fata împăratului austriac. Prin această legatură între dinastia sa şi cea mai veche casă conducătoare din Europa a sperat ca fiul său care s-a născut în 1811, să fie mai uşor acceptat. În 1810 imperiul a atins cea mai mare expansiune prin anexarea Bremenului, Lubeckului şi a altor părţi ale Germaniei de nord împreună cu întregul regat al Olandei care s-a destrămat după abdicarea forţată a lui Louis Bonaparte. Guvernarea Napoleoniană în Europa În toate noile regate create de împarat a fost impusă ca lege, Codul Napoleonian, iobăgia si feudalismul fiind abolite şi impusă libertatea religiei (excepţie făcând Spania ). Fiecare stat a adoptat o constituţie care dădea dreptul sufragiului universal pentru bărbaţi, instituia un parlament, fiind întocmită o listă de drepturi. Sistemul administrativ şi judiciar francez au fost deasemenea impuse. Şcolile au fost puse sub administraţie centrală şi s-au creat şi şcoli publice gratuite. Învăţământul superior a fost deschis tuturor, fară a se face discriminări de clasa socială sau religie. Fiecare stat avea o Academie sau o instituţie pentru promovarea artelor şi ştiinţelor. Au fost create burse pentru studenţii eminenţi şi pentru oamenii de ştiinţă. Guvernarea constituţională a rămas totuşi numai o promisiune, dar progresul şi creşterea eficienţei economice s-a realizat pe scară largă. Numai după căderea lui Napoleon, oamenii de rând din Europa, asupriţi de guvernarea sa prin taxe de razboi şi campanii militare au apreciat în întregime beneficiile pe care le obţinuseră.
Declinul lui Napoleon
În 1812 Napoleon a reziliat alianţa cu Alexandru I, şi a pornit o campanie de invazie a Rusiei, care s-a sfârşit într-o retragere dezastruoasă din faţa Moscovei. După această înfrângere, toată Europa s-a unit împotriva lui. În aprilie 1814 mareşalii au refuzat să mai continue lupta. După ce aliaţii l-au respins în favoarea fiului său, Napoleon a abdicat necondiţionat şi a fost exilat pe insula Elba din Marea Mediterană. Marie Louis şi fiul lor, au fost puşi sub custodia tatălui ei, împăratul Austriei. În 1815 a evadat de pe insula Elba, a ajuns în Franţa şi s-a îndreptat către Paris, învingând trupele care veniseră să-l captureze. Ajuns în Paris a promulgat o nouă constituţie mai democratică şi veteranii din vechiile campanii s-au reunit sub conducerea lui. Napoleon a cerut pace aliaţilor, dar ei l-au renegat şi el s-a decis să lovească primul. Rezultatul a fost Campania din Belgia care s-a sfârşit prin înfrângerea în bătălia de la Waterloo, la 18 iunie 1815. În Paris mulţimea l-a rugat să continue lupta dar politicienii i-au retras ajutorul. Napoleon a fugit către Rochefort, unde s-a predat căpitanului navei britanice, Bellerophon. El a fost apoi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic unde a ramas până la moartea sa, la 5 mai 1821.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu