Metabolismu si nutritiea

                                                                                                 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                 Schimbul permanent de  substanţe şi energie dintre organism şi mediu se numeşte metabolism şi constituie funcţia fundamentală a vieţii ; încetarea metabolismului determină moartea organismului.                    

Pentru eliberarea energiei ce se găseşte acumulată în substanţele alimentare, au loc în organism reacţii chimice (enzimatice), în urma cărora rezultă şi substanţe ce vor fi eliberate în mediul extern. Energia intrată în organism nu se pierde, ci se transformă şi se întoarce în mediu sub alte forme.

Glucidele se găsesc în proporţie mare în alimentele de origine vegetală (grâu, porumb, orez, fructe, legume, zahăr, miere), şi în cantitate mai mică cele de origine animală (lapte). În alimente, se găsesc cu structură chimică diferită: unele  au moleculă mică, monozaharide (glucoză, galactoză), altele au molecule duble, dizaharide (maltoză, lactoză), şi în sfârşit altele, cu molecula cea mai mare, polizaharidele (amidon, glicogen, celuloză). Glucidele nu pot fi absorbite de organism decât în urma digestiei, care le transformă în molecule nozaharide, singurele capabile să străbată bariera intestinală, să treacă în sânge şi să ajungă la ficat. Aici o parte se transformă prin sinteză în glicogen, ca substanţă de rezervă, iar o altă parte trece în circulaţia generală pentru a fi folosite de ţesuturi şi organe.

  Glucidele intră în compoziţia citoplasmei şi din ele se eliberează aproximativ 60% din totalul energiei consumată de organism (1 gram de glucoză eliberează 4,1 calorii). Eliberarea de energie se face prin oxidarea glucidelor în citoplasmă şi transformarea lor până la apă şi bioxid de carbon. La nevoie şi glicogenul de rezervă din ficat poate fi transformat în glucoză (monozaharid) şi trecută în sânge pentru consum. Nivelul glucozei în sânge este menţinut constant 1-1,5 grame la litru. Când glucidele sunt în exces, ele se pot transforma şi în grăsimi şi se depun ca atare în organism.

Lipidele (substanţe grase) se găsesc în proporţie mare în alimentele de origine animală (unt, slănină, carne de porc) şi unele fructe (alune, nuci, măsline). 

INTERVENŢIA OMULUI ÎN CIRCUITUL APEI

Dorinţa omului, din toate timpurile, de a influenţa anumite fenomene ale naturii în funcţie de necesităţile lui, nu este nouă. Ea se pierde în negura vremurilor şi a ajuns până la noi doar în legende, obiceiuri, ritualuri sau dansuri.

Apariţia ploii provoacă un sentiment tonic, care dă mulţumirea lucrului împlinit şi siguranţa zilei de mâine printr-o recoltă bogată pe care numai o ploaie căzută la timp o poate asigura. Fără ploaie vegetaţia se ofileşte, pământul se usucă şi crapă, iar animalele şi oamenii su-ferind de sete lâncezesc şi în final mor. Iată de ce, în comunităţile primitive, magicienii triburilor din diferite părţi ale lumii, dar mai ales din regiunile aride şi semi-aride, acei care se obligau, pentru binele tribului, "să asigure” căderea ploilor la timpul potrivit erau conside-raţi oameni foarte importanţi. Metodele prin care aceştia încercau să-şi aducă sarcina la îndeplinire se bazează pe principiul magiei homeopatice sau imitative. Astfel, dacă doreau să aducă ploaie, simulau stropire sau imitau norii, iar dacă voiau să o oprească recurgeau la imi-tarea căldurii sau a focului. Aceste practici şi obiceiuri, din diferite părţi ale lumii sunt foarte frumos descrise în primul volum din “Creanga de aur” a cunoscutului savant englez J. G. Frazer. Din câte prezintă autorul citat, aceste practici nu sunt specifice numai popoarelor din Africa şi Australia unde soarele este necruţător. Ele se întâlnesc aproape la toate popoarele lumii, inclusiv la cele civili-zate din Europa.

În aceste ritualuri îşi are, şi la noi, originea binecu-noscutul "dans al Căluşarilor". Dimitrie Cantemir, de-scrie datina cunoscută, la noi, sub numele de "Paparudă”, ritual care se desfăşura în speranţa atragerii ploii. În alte regiuni din ţară practicile, deşi diferite, aveau ace-laşi scop. O serie de descântece de venire sau de oprire a ploii, care se întâlnesc în multe variante ale folclorului românesc şi ale altor popoare, izvorăsc din aceeaşi do-rinţă a omului de a modifica mersul normal al fenome-ne1or naturii în folosul lui.

Inelul de foc –vulcanii Terrei

   Inca din istorie  puterea de distrugerea eruptiilor vulcanice au impresionat oamenii din cele mai vechi timpuri.Prima descriere stiintifica a unei eruptii vulcanice a fost aceea a lui Pliniu cel Tanar care a trait experienta unei eruptii a Vezuviului in anul 79 d.Hr.,eruptie ce a distrus orasele romane Pompei si Herculaneum.De atunci si pana in prezent vulcanologii au adunat date importante in vederea elaborarii unor metode de predictie,astfel incat pagubele produse de eruptii sa fie reduse la minimum.

 

   Vulcanismul,departe de a fi un incident neglijabil din istoria Pamantului,este esential pentru definitivarea infatisarii actuale a  planetei noastre.Rolul vulcanismului a fost,de asemenea,determinant in aparitia vietii,aceasta luand nastere si dezvoltandu-se datorita imenselor cantitati de elemente chimice volatile,solubile,emanate de aparatele vulcanice in timpul eruptiilor.