Povestea începe în 1921, undeva între râul Sanaga din Camerun şi râul Congo, unde un virus pare să fi fost transmis de la o maimuţă din jungla Africii Centrale către un birocrat care a părăsit Zairul pentru a pleca acasă în Haiti. Acest lucru s-a întâmplat cu 60 de ani înainte ca virusul să fie detectat, relatează The New York Times.Despre SIDA a început să se vorbească în 1981, atunci când un homosexual american s-a îmbolnăvit de un tip foarte rar de pneumonie. În „Originile SIDA", publicată săptămâna trecută de către Cambridge University Press, Dr. Jaques Pepin, un specialist în boli infecţioase de la Universitatea Sherbrooke din Quebec, vorbeşte pe larg despre acest subiect.
Când a apărut?La începutul secolului trecut, politicile autorităţilor din coloniile belgiene şi franceze au dus la declanşarea unui fenoment nedorit: un virus fragil care a infectat câţiva cimpanzei s-a strecurat în sângele unor vânători. Însă un lanţ de cauze favorizante a dus la răspândirea acestui virus: campaniile de sănătate, cartierele roşii, transfuziile de sânge şi turismul sexual. Fără toate acestea, virusul nu ar fi devenit ceea ce este astăzi: un pelerin sumbru, aflat deasupra a peste 62 de milioane de victime, decedate sau încă în viaţă.
La începutul anilor '80, Jaques Pepin era un tânăr doctor care se lupta într-un spital din Nioki, în Zair, cu o epidemie de „boala somnului". Virusul HIV era necunoscut în acea perioadă, însă munca sa i-a oferit câteva indicii care l-au ajutat ulterior în cercetările sale.
Dr. Pepin a admis că ar fi putut infecta, fără să vrea, câţiva pacienţi. În mod normal, seringile folosite în Nioki erau sterilizate în autoclava spitalului. Dar curentul electric se oprea de multe ori, iar asistentele sterilizau seringile prin fierbere. „Şi nu eram foarte atent la acest proces", a declarat el într-un interviu.
Ulterior, Jaques Pepin a lucrat în Guinea-Bissau, unde a cercetat virusul HIV-2, care este asemănător virusului HIV-1, dar este mai blând şi mai greu de transmis, astfel încât bolnavii puteau trăi cu el câteva zeci de ani. Observând că virusul este mai răspândit în rândul bătrânilor, el a concluzionat că trebuie să fi existat alte modalităţi de transmitere decât cele sexuale. Prin urmare, Dr. Pepin suspecteazăcampaniile agresive pe care medicii din colonii le-au purtat împotriva sifilisului, frambeziei, leprei, tuberculozei şi altor boli, până în momentul dobândirii independenţei din anii '60. Ei au folosit injecţiile, deoarece antibioticele sub formă de pilule se găseau foarte greu sau erau foarte scumpe.
