Marea Unire din 1918

Marea Unire din 1918

   Evenimet istoric in urma caruia toate provinciile locuite de romani s-au unificat intr-un singu stat national, Romania, a fost provocat de trei factori principali: contextul ideologic, politic si militar european, prezenta pe scara larga a sentimentului national in randul populatiei romanesti si actiunea politica decisa a elitelor din Regat si din Austo-Ungaria.
Procesul de unire a inceput inca din tipul razboiului , s-au conturat programele politice care vor sta la baza actiunilor nationale romanesti din Basarabia, Bucovina si Transilvania.
   Din bun inceput acestea isi doreu: obtinerea de drepturi nationale pentru etnicii romani din Rusia sau Austro-Ungaria. S-a cerut dreptul de folosire a limbii romane in administratie si justitie, invatamant in limba materna, reprezentare proportionala in toate domeniile vietii publice. Argumentatia ce statea la baza acestor revendicari era una de oridn istoric si demographic, venind in prelungirea programelor elaborate in cursul secolului al XIX-lea de elitele romanesti din afara teritoriului Romaniei.
La inceputul anul 1917, programele nationale se radicalizeaza si trec spre etapa a doua. In contextual destramarii Imperiului Rus si al activizarii elitelor nationale din monarhia dualista, romanii de acolo revendica dreptul la autonomie politica pentru provinciile populate de romani, pastrand argumentatia traditionala, istorica si demografica.
Faza a treia, in definirea obiectivelor politice romanesti s-a desfasurat in anul 1918. Din acest moment se adopta ca argument principal idea autodeterminarii, care circula acum pe plan international. In baza ei, reprezentantii romanilor cer independenta provinciilor in care etnicii romani erau majoritari.

   Prabusirea militara a Puterilor Centrale si afirmarea principiilor democratice la sfarsitul razboiului au reprezentat un factor hotarator in evolutia spre idea unificarii.
Pericolele externe si competitia declansata pentru succesiunea imperiilor destramate, odata cu incheierea conflagratiei mondiale, au grabit trecerea spre ultima etapa, cea a unirii tutror teritoriilor locuite de romani cu Regatul Romaniei.
Unirea tutror romanilor intr-un stat national a cunoscut doua momente principale: Prima provincie
care s-a alipit Romaniei a fost Basarabia, in martie 1918. Imprejurarea a fost favorizata de prabusirea autoritatii Rusiei in zona, ca urmare a revolutiei bolsevice.
Astfel, in Basarabia, in perioada aprilie – octombire 1917, organizatiile social-politice romanesti elaboreaza programe in care cer autonomia Basarabiei. In decembrie 1917 se intruneste Sfatul Tarii, organ reprezentativ al Basarabiei, dominat numeric de romani, care proclama Republica Federativa Moldo-veneasca , desemnand structurile de conducere ale acesteia. In ianuarie 1918, Sfatul Tarii este dizolvat, in urma preluarii puterii la Chisinau de catre bolsevici, insa pentru scurta
durata, deoarece armata romana patrunde in oras si restabileste autoritatea Sfatului, care o luna mai tarziu proclama independenta Repu-blicii Moldovenesti. Noul stat este amenintat insa de o ocupatie a Rusiei bolsevice sau a nou creatului stat ucrainean. In martie Sfatul Tarii adopta hotararea de unire a Basarabiei cu Romania.
Aceasta hotarare a fost luata de liderii romani in cadrul unor organizatii politice nationale. Pentru a arata ca gestul lor se bucura de sprijinul populatiei, ei au convocat adunari cu caracter reprezentativ care sa dea greutate deciziei luate in ochii opiniei publice interne si internationale. Desi armatele romaine intrasera in Basarabia inca inainte de proclamarea Unirii, liderii romani au tinut sa arate ca Unirea nu a fost rezultatul unei cuceriri militare romanesti, ci al optiunii populatiei din zonele respective. Actiunea lor urmarea sa raspunda cerintelor principiului autodeterminarii.
In octombrie 1918, la Viena, se constituie Consiliul National Roman, organism public al romanilor bucovineni. In virtutea dreptului de autodeterminare, acesta decide separarea de Austria. Pe data 27 octombrie, o Adunare Constituanta formata la Cernauti hotaraste unirea Bucovinei cu celelalte provincii romanesti din Austro-Ungaria. In noiembrie, Ucraina doreste sa ocupe Bucovina si sa o anexeze, iar Consiliul National Roman solicita ajutorul guvernului roman, impotriva ucrainenilor. Armata romana intra in Bucovina. Tot in noiembrie, Consiliul National decreteaza autonomia Bucovinei si convoaca un congres al romanilor, germanilor si polonezilor la care hotaraste unirea cu Romania.
In Transilvania, in octombrie 1918 conducerea Partidului National Roman adopta o declaratie prin care proclama autodeterminarea nationala a romanilor din Ungaria. Ea va fi sustinuta si in Parlamentul de la Budapesta, de catre deputatul Al. Vaida-Voievod, iar intre Consiliul National roman si o delegatie a guvernului maghiar au loc tratative prin care romanii isi exprima dorinta de a se desparti definitive de Ungaria.
In noiembrie este convocata o adunare nationala la Alba Iulia iar pe data de 1 decembrie 1918, 1200 de delegate ai romanilor din Transilvania, in prezenta unei adunari populare de 100000 de persoane, decid unirea Ardealului cu Regatul Romaniei.
In 1919 puterile aliate stabilesc frontierele Romaniei cu Ungaria si Regatul Sarbo-Croato-Sloven, iar in 1920, prin tratatul de pace de la Trianon (parte a sistemului de tratate de la Paris), Ungaria recunoaste frontierele sale cu Romania,
Romania Mare continua vechiul stat romanesc, dar la alte dimensiuni, suprafata si populatia ei dublandu-se. Ca intindere, Romania ajungea a sasea tara de pe continent si a doua din Europa Centrala.
                                                                     

                                                                                     [solza radu] | [Isoriea Romanilor] | [30.04.2015]